Adio, Domnule Bou!

Văd ieri o știre online, cu o tipă care și-a reprimit soțul înapoi. În poză, o mână vizibil în vârstă, cu vene pronunțate, piele cu început de zbârcenie și pete. Mâna ei. Peste mâna ei, protector, o mână masculină în stare ceva mai bună decât mâna ei. Protector.

În spatele fotografiei, deasupra tăieturii care le separă trupurile de capete, văd o scenetă de genul: ea, deja cam în vârstă, atrăgătoare dar naivă și dependentă, se bucură enorm că el se întoarce la ea după o aventură cu o tipă mai tânără. El, un bărbat bine, frumos, atletic, dandy, este deja dezamăgit de carnea moale a fostei partenere și plănuiește a doua aventură. Și a treia. Și următoarele. Suportă zâmbitor fericirea ei prostească, ce nu știe că supa reîncălzită nu va avea niciodată gustul celei proaspete, și are față de ea sentimente ușor paterne, de milă amestecată cu simțul penibilului, simț care nu se alterează la bărbați la fel de repede ca la femei.

Mi-e greață de bătrânețe pentru că uneori nu este însoțită de înțelepciune. Mai ales femeile capătă prostul obicei de a spera că lupul își schimbă părul. Că după o greșeală el se va schimba. El nu se va schimba niciodată. Adulterinii rămân adulterini. Alcoolicii rămân alcoolici. Complexații rămân complexați. Amatorul de puicuțe tinere nu va spune că supa din găină bătrână este mai gustoasă.

Ce a spus nu știu ce actriță când soțul ei a înșelat-o. Ce a declarat Xuleasca când domnul a fost prins cu pantalonii în vene. Articole de toată jena din presa românească, din care nimeni nu învață nimic. Pentru că nu e nimic de învățat. A înșelat-o pentru că este curvar, s-avem pardon de expresie. End of story. Partea în care el o mai ia pe ea la tură de câteva ori într-o scurtă împăcare este ca atunci când el are voie să se culce cu cine vrea, iar ea se bucură că vizuina ei este încă pe harta lui. Subtextul este că ea nu l-a apreciat cum trebuia, el a căutat în altă parte, iar acum ea îl apreciază la adevărata valoare.

În fotografia de mai sus pe undeva mă aflu eu, cu ochi de copil, care văd o doamnă puțin cam trecută ce încă speră de la cine nu trebuie. În fericirea ei prostească, nu vede că animalul aleargă după două lucruri: tinerețea pe care ea nu o mai are, și imaginea de bărbat care merită mai mult (decât pe ea). Se amăgește cu iubirea unui tip care după ce a părăsit-o odată vine să îi lingă rănile, într-un ritual canibal.

Ea e deja cam bătrână, gândește publicul, ar cam trebui să nu mai facă nazuri.

Și uite așa se naște încă o poveste de umilință. În tot acest timp, femeile părăsite din start își văd de viața lor, se plimbă, cresc nepoți, beau cafele cu prietenii. Fără titluri penibile, fără poze cu fericire trucată. Adio, Domnule Bou!