Am terminat cartea misogină

Am terminat cartea misogină Muzeul Inocenței, scrisă de Orhan Pamuk. Mi-a mâncat nervii și ultima sută de pagini am răsfoit-o nervoasă.
Pe scurt, după ce se culcă cu Füsun și cu logodnica lui în paralel, după ce își cheamă amanta la petrecerea de logodnă și are pretenția de a continua aventura toată viața, eroul nostru își pierde atât amanta, cât și logodnica. Face o obsesie pentru amanta pierdută și își face un rost în viață din a o recuceri.
O regăsește abia după un an, căsătorită și dorindu-și enorm să devină stea de cinema. Cu meticulozitatea și egoismul și narcisismul cu care adună mucurile de țigară pe care le culege după ea, paharul de apă sau de suc din care ea a băut, începe să-i frecventeze casa, pentru a o despărți de soț și a se însura cu ea.
Și reușește. În doar 8 ani de insistență. Mergea de patru ori pe săptămână la ea acasă, l-a atras pe soțul ei cu promisiunea de a le finanța filmul și într-un final ea divorțează și îl alege pe el, bărbatul bogat care o așteaptă de 8 ani.
Numai că ea nu mai este copila inocentă pe care o așteptase el atâta timp. Anii în care el a pândit-o cu încăpățânarea unui animal de pradă, căsnicia pe care a ratat-o pentru el, cariera în film de care tot el a păzit-o ca nu carecumva să devină celebră și să-l părăsească și-au lăsat amprenta asupra acestui suflet sensibil. Vreau să te omor, îi spune ea premonitoriu într-o seară.
A doua zi Füsun provoacă un accident de mașină în care își pierde viața doar ea. El remarcă cum că accidentul lăsase neatinse exact părțile corpului ei pe care el de adora.
Și gata. End of love story. Cinci sute de pagini de amănunte obsesive pentru un dobitoc egoist care a vrut și căsnicia, și iubirea, le-a ratat pe amândouă și a perseverat în a-și ține obiectul pasiunii în colivie până ce sărmana creatură, sătulă de așa-zisa dragoste a muzeografului său, a ales să se sinucidă.
Așa facem noi oamenii cu tot ce găsim frumos și avem puterea de a lua în stăpânire. Așa procedăm cu animalele, pădurile, apele. Vom proceda la fel și cu soarele și stelele într-o zi, sunt convinsă! Până când, probabil, tot ce va rămâne din frumosul univers vor fi amintirile noastre de muzeografi obsesivi.
Până la urmă nu cred că luat degeaba Premiul Nobel domnul Orhan Pamuk. Cartea e bine scrisa, subiectul a mai fost tratat și de John Fowles în Colecționarul, societatea și mentalitatea turcilor musulmani este foarte bine descrisă. Nota 10 pentru realizare, nota 0 pentru muză.

Leave a Reply