Ce viață ușoară am

Cât mă bucur că am devenit mamă, nici nu știți. Azi am realizat exact măreția faptei mele. Cât de mult mă bucur că am scăpat de cea dinainte, care trăia doar pentru sine. Care doar își dorea un copil.

Vei trăi viața ei, mi-a spus o mătușă înțeleaptă când mă plângeam că sunt obosită, că nu mai am timp pentru mine, că nimănui nu-i pasă de doleanțele mele. Azi m-am bucurat că nimănui nu-i pasă de doleanțele mele. Pentru că, sincer, nici mie nu-mi pasă de doleanțele mele. Am vrut să fac literatură, am făcut. Am vrut teatru, am făcut. Am vrut să mă plimb, m-am plimbat. Am vrut să mă îndrăgostesc, m-am îndrăgostit.

Dar la un moment dat toate și-au pierdut farmecul. Pur și simplu simularea că vreau să trăiesc și că-mi place a devenit prea obositoare. Viața e lipsită de sens, finită și arbitrară. Cât de entuziast trebuie să fii ca să vrei să o trăiești singur? Cât de egoist și egocentric trebuie să fii ca să o trăiești doar pentru tine?

Și m-am trezit că nu-mi mai pasă. Sunt stresată, sunt obosită, sunt înfrântă, sunt deprimată. Nici măcar nu mai exist cu adevărat, pentru că am cam făcut tot ce trebuia să fac, adică școală, meserie, familie. Dar acum am mica mea lume și în sfârșit pot ignora tot ce este în jur.

Și mă simt mai relaxată pentru că nu mai trebuie să fac altceva decât să am grijă de copilul meu. Vreau acest sacrificiu. Prefer să trăiesc în umbra ei decât în lumina reflectoarelor reci.

Leave a Reply