Citesc o carte misogină

După Contesa Cosel, citesc Muzeul Inocenței de Osmar Pamuk. Deja este a doua carte consecutivă în care bărbatul sexează tot ce vrea inima lui, iar femeile îl iubesc așa cum este. Și în care soția încornorată o duce bine, protejată de statutul social de nevastă, iar amanta are parte de o soartă neagră. În acest caz amanta nu este încarcerată, ci moare! Asta după ce pierde examenul la facultate din cauză de inimă albastră pentru că în seara anterioară examenului participase la petrecerea de logodnă a amantului ei.

Pentru că a povestit cu har și talent povestea unui turc imbecil, egoist și răsfățat de soartă care a distrus un suflet inocent pentru că s-a gândit doar la propriul cap, la cel de-al doilea mai exact, autorul a primit nici mai mult, nici mai puțin decât Premiul Nobel. Să înțeleg că acest premiu este rezervat masculilor alfa ai umanității?

Eu zic să ne apucăm fetelor și noi de scris povești cu bărbați nemiloși, cuceritori și cu femei victime ale sorții ca să primim niscai premii și recunoaștere internațională.

Nu mă înțelegeți greșit, am iubit dragostea lor tainică. Am înțeles pasiunea lor inocentă și reciprocă, ascunsă de invidia lumii. Am admirat ideea autorului cum că toate eșecurile noastre trebuie scoase la suprafață cu mândrie și expuse ca la muzeu, pentru a fi iubite și recunoscute ca valori ale vieții umane! Câtă dreptate are acest scriitor! Există muzee ale Holocaustului în care ne lăudăm că am ucis evrei, există muzee ale istoriei în care spunem câți oameni au murit în războaie ale umanității, dar unde este Muzeul Inocenței, în care să ne lăudăm cu victimele tăcute ale iubirii?

Și cu toate că ideea de bază a cărții este originală și frumoasă, eu mă tot gândesc la soarta crudă, tristă a fetei care a iubit prea mult, prea sincer, într-o societate musulmană în care bărbatul are drepturi iar femeia are obligații.

Gata, mă întorc la carte. Sunt masochistă, ca orice femeie respectabilă.

Leave a Reply