Delfinii sunt persoane non umane care au dreptul la captivitate

Am auzit că prin politica românească se vehiculează ideea că delfinii merită statutul de persoane non-umane care au dreptul la libertate, nu la captivitate în delfinarii.

Mulți cred că țara arde și politicianul se piaptănă și că politicienii ar trebui să aibă alte priorități, precum asistența socială pentru bătrâni și copii, dar și pentru alte categorii sociale defavorizate. În cea din urmă categorie, eu aș introduce oamenii care locuiesc în zone poluate industrial și care nu se pot muta de acolo într-o atmosfera mai respirabilă din motive financiare, spre exemplu. Sau oamenii care muncesc zi lumină pe un salariu de subzistență.

Însă acum este vorba de delfini. Se dorește eliberarea unui număr redus de delfini în largul mării, unde admirabilele mamifere să poată înota în voie într-un mediu care le oferă toate condițiile pentru o viață mai bună. Iar marea este exact avel mediu acvatic ideal pentru un delfin, marea cu apele ei poluate cu chimicale precum combustibilul folosit de nave, marea cea poluată sonor de aceleași vehicule acvatice, marea plină de plase pescărești; marea din care zeci de delfini eșuează din cauze incerte dar presupuse, precum curenții marini periculoși.

De dragul unui crez politic, să eliberăm delfinii în mare. Pentru că sunt persoane non-umane.

Păi dacă aș vrea o viață mai bună pentru delfini, nu le-aș da drumul în mare, asta-i sigur. Le-aș oferi șansa de a trăi mai mult și mai bine, de a se înmulți și de a fi hrăniți corespunzător. Ceea ce în cazul acesta echivalează cu traiul în captivitate.

Știu. Nu sună bine ce scriu. Mitul vieții în sălbăticie este încă puternic ancorat în mintea oamenilor de pretutindeni. Mitul vieții libere, al hranei naturale, al mediului nepoluat sunt varianta mult mai bună la viața pe care o ducem azi. Numai că uităm un lucru: mediul natural nu mai este ce a fost odată. Teritoriile virgine au scăzut simțitor iar animalele nu mai sunt in siguranță acolo, unde odată era acasă. E ca și cum am lăsa toți localnicii unui sat unde se exploatează gaze de șist să stea acolo, în case crăpate, cu apă intoxicată, cu aer poluat, doar pentru că, odată, acel teritoriu a fost denumit acasă.

Acasă am fost cu toții în burta mamei, dar a trebuit să plecăm de acolo. Să renunțăm la mituri pentru a supraviețui, căci altfel devenim istorie și exponat de muzeu.

Așadar, între captivitate și libertate eu aleg supraviețuirea.

În plus, aș dori ca această lovitură de imagine cu delfinii să ia un curs mai fierbinte, precum rezolvarea situației animalelor precum câinii și pisicile care trăiesc pe străzi. Din acestea sunt mii de exemplare. Însă este mult mai ieftin să lansezi o lozincă precum delfinii- persoane non-umane decât să oferi o viață mai bună miilor de exemplare de patrupede care hoinăresc LIBERE pe străzi. Libere să fie înfometate, strivite de mașini, capturate de tot soiul de sadici, libere să moară singure și neîngrijite.

Ce frumoasă e libertatea pe un wall de Facebook! Ce urâtă e realitatea din spatele wall-ului!