Despre indiferentism și relativitism

M-am culturalizat ieri la Festivalul Filmului Francez. Ca să fiu sinceră, mă așteptam la un nou film de moravuri libertine, iar ce am văzut mi-a întrecut mult așteptările.

Vorbesc despre filmul 38 de mărturii (38 témoins), pe care îl puteți vedea în limba franceză pe YouTube, din păcate fără subtitrare. Și cum știu, din proprie experiență, că nu văd nici 1% din filmele recomandate, voi propune dezbaterii publice pe blog subiectul filmului.

Pe scurt, în toiul nopții o fată urlă din toate puterile, de mai multe ori, iar dimineața este găsită moartă în stradă. Nimeni nu a auzit nimic? Nimeni nu a văzut nimic? Se pare că da, din moment ce 38 de posibili martori afirmă că au dormit tun/ iau pastile de dormit/erau plecați de acasă la momentul crimei.

Atmosfera filmului este perfectă pentru subiect. Încremenirea în care ne ducem viețile așa zis morale este sugerată de filmarea reoetitivă a acelorași conversații, a acelorași peisaje pustii și a lipsei de comunicare reală dintre oameni. Abia când unul dintre vecini recunoaște că a auzit urletele, și că erau atât de lungi și puternice încât sculau din morți pe oricine, întreg eșafondajul de minciuni se năruie asemenea unui castel de cărți de joc.

Tinzi să-l ierți pe acest om care inițial a mințit. Oricum, ce putea face la ora aceea din noapte? Tinzi să compătimești pe mama care are un copil de îngrijit și care a ales să ignore suferința celuilalt. Dar momentul în care polițiștii fac reconstituirea faptei și asculți cu urechile tale oroarea ce răzbate din vocea tinerei fete și când șira spinării se înfioară este momentul adevărului: de ce au mințit cu toții? De ce nu au sunat la Poliție?

Văd cu ochii mei dimensiunile indiferentismului în societatea românească. Încercați și voi: urlați din toate puterile, cu geamurile deschise, și vedeți dacă vă bate cineva la ușă. Vă zic de pe acum că, dacă aveți 38 de vecini, s-ar putea să așteptați degeaba. Ba mai mult, dacă cumva ați fost victima unei crime, ați putea avea surprinza, de pe lumea celor drepți, de a fi urlat mut. Pentru că nimeni nu aude și nu vede, niciodată, nimic.

Suntem educați să ne vedem de ale noastre. Suntem educați să nu deranjăm. Suntem educați să lăsăm natura să-și urmeze cursul firesc și să lăsăm pe cel slab să moară. Ce nu înțeleg eu este de ce în societatea abundenței de azi, oamenii au devenit atât de competitivi, atât de egoiști și atât de reci.

Leave a Reply