Finalul scrisorii (!!)

Am coborât pe partea cealaltă a dealului. Am mers târâș și după jumătate de oră, când deja mă dureau coatele și genunchii de îmi venea să urlu, ne-am oprit. Bărbatul a deschis în pământ o ușă camuflată și toți trei ne-am strecurat într-un tunel. Am mers pe acolo câteva minute, aerul era irespirabil aproape, și mirosul greu. Începusem să mă întreb dacă nu cumva o să rămân acolo blocată pe veci, fără ca cineva să știe de mine vreodată.

Și atunci, deodată, am văzut un spectacol neașteptat. Ajunsesem într-o cameră imensă cu un geam cât peretele camerei, iar dincolo de geam am văzut fascicule de lumină multicolore care țâșneau din toate părțile, se întâlneau pentru câteva secunde iar apoi explodau precum artificiile. Cerul era colorat de mici explozii și peste tot fasciculele de lumină multicoloră se mișcau iute, haotic, precum țiparii.

Am privit spectacolul preț de câteva minute, fără să pot reacționa. Frumusețea lor era incontestabilă, dar ce rost avea această minunăție? Era ea periculoasă pentru oameni? Unde mă aflam? Ce se petrecea exact dincolo de geamul, speram, securizat?

După o perioadă, fasciculele s-au mai potolit, exploziile s-au rărit iar în locul curcubeelor multicolore se conturau încet încet ființe prelungi, necunoscute mie. Forma lor era încă neclară, însă cu fiecare zbor ființa lor se contura mai precis. După un timp am putut observa brațe, picioare, plete lungi de toate culorile, iar ființele fantomatice deveniseră arătări aproape umane, grațioase ca niște balerine, care executau în aer zboruri acrobatice. Fără aripi și fără carburant. Fără nicio protecție.

După ceva timp, unele ființe fantomatice pur și simplu au dispărut, s-au stins așa cum se stinge o lumânare. Altele au explodat într-o lumină orbitoare, brusc și fără preaviz. Însă m-am întristat pentru cele care pur și simplu nu au mai putut zbura și s-au prăbușit în hău, zdrobindu-se de pământ. Târâtoare scârboase, torsionate ca niște crengi ciudate, se aruncau asupra resturilor ființelor luminoase și le devorau pentru a crește spectaculos. Tentaculele lor se aruncau apoi în aer și le prindeau pe cele câteva zburătoare rămase, vreo zece la număr.

În aer rămăseseră 3 zburătoare. Ele se conturaseră în ființe umane foarte frumoase. M-am apropiat de geam. Apoi m-am lipit de el. Apoi am încercat să trec prin el. Mâinile mele se lipiseră de geam și nasul se stâlcise de sticlă, când zburătoarele rămase au făcut un ultim rond chiar prin fața geamului meu.

Aveau ochi mari, ca și libelulele. Aveau aripi translucide cu nervuri subțiri. Corpul le era alungit, cu proporții fine și delicate. Erau oameni, dar erau și zburătoare. Se întrupaseră din niște fascicule multicolore și unii din ei își pierduseră viața în acest superb spectacol. Dar cele trei rămase aveau ochi umezi de fericire și se țineau de mână asemenea dansatorilor la final de spectacol.

Au trecut la câțiva centimetri de geamul după care mă aflam și aripa uneia dintre ele s-a lovit de acesta. Frântă, zburătoarea s-a prăbușit la pământ, unde tentacule scârboase au devorat-o pe loc. Celelalte două, ultimele rămase, s-au privit printre lacrimi de neputință, apoi s-au îndepărtat într-o lume numai de ele știută.

M-am îndepărtat de geam după ce zburătoarele au dispărut la orizont. În fața mea, geamul era plin de urme de degete și de lacrimi. Căci una dintre zburătoarele rămase era Fata Fantastică, sora pe care o părăsisem fără un cuvânt de rămas bun.

Leave a Reply