Flori neconvenționale

Nu știu cum petrec alții Floriile, dar eu una mă consider o floare neconvențională a umanității. Neconvențională, dar nu neapărat originală. Când lumea merge la grătare, eu mă duc la biserică. Când lumea merge la biserica ortodocsă, eu mă duc la catolici. Când preotul catolic vorbește despre faptul că găsirea de scuze pentru greșelile celorlalți este un comportament ce ne aduce mult râvnita pace interioară, și că această pace este mai importantă pentru liniștea minții noastre decât propria dreptate, preotul ortodocs transformă dinarii în salariile actuale, probabil ca să înțelegem mai bine economia din vremurile biblice…

Așadar, m-ați ghicit: în loc să petrec de Florii, îmi petrec timpul în solitudine și reculegere. Fur fotografii cu acrobați de pe Facebook și le admir trupurile perfecte și stăruința în crearea de emoții înălțătoare celor din banca spectatorilor.    În loc să mă îndop cu mâncare, sar coarda în balcon, mănânc fierturi și port centură de neopren pentru slăbit.

(Dar cred că sunt în asentimentul majorității dacă spun că de 1 Mai plănuiesc o excursie de o zi la mare, din pură dorință de a hălădui de nebună prin mulțime și de a spune prezent la deschiderea sezonului estival. Adică fără bere, fără nimic decât eu, mulțimea de străini, plaja, marea și soarele de mai.)

Când toate femeile care au devenit mămici și-au încheiat socotelile și trăiesc doar pentru copil și familie, eu hotărăsc ca acum este timpul meu. Timpul pentru excursii și hoinăreală. Timpul să umblu pe tocuri, cu ciorapi negri cu model. Timpul să mă machiez, să slăbesc, să-mi eliberez mintea de paraziții din viețile altora. Timpul să mă apuc de înot. Timpul să schimb oglinda care mă supără, în loc să plâng după anii pierduți în auto- flagelare. Timpul să fiu femeie, independentă, fericită.

Și cum să nu-mi doresc să fiu fericită, când pe lume există atâta frumusețe? Fotografiile sunt luate de pe profile de Facebook ale unor acrobați de circ din lumea întreagă.

Și tot azi am văzut un film scurt despre viața unei pungi. Filmul durează 18 minute și ne arată călătoria unei pungi înapoi către creatorul care a abandonat-o. Întrebări existențiale, provocări, iubire, apă, aer și ocean, prin toate trece punga noastră. Și la final, când rămâne agățată definitiv într-un singur loc, pierzând șansa de a-și găsi stăpâna, mai are o singură dorință...care să fie aceasta? 

Leave a Reply