Grădinăresc obsesiv-compulsiv

Io, când mă apuc de o treabă, nu mă las până nu o duc la paroxism. V-am zis că m-am apucat de plantat diverse chestii cu tulpină. Ei bine, de atunci a trecut o lună-două iar rezultatele nu au întârziat să germineze.

Am plantat urmatoarele specii: roșie de grădină, pătrunjel, mărar, salată verde, roșii de ghiveci, liliac pitic, coacăz, busuioc, mentă, lămâiță, ceapă care s-a mâncat de multișor deja, ardei gras și ciușcă. Marea senzație va urma în toamnă, când vor sosi butașii de trandafir.

Ce impresie am în urma acestui nou hobby? Habar nu am ce să spun. Roșia de grădină nu s-a adaptat deloc la ghiveci. Cum am scos-o afară și am replantat-o în cel mai mizerabil pământ cu putință, cum a început să dea boboci de zici că nu e adevărat. Pe de altă parte roșiile pitice o duc bine la ghiveci, parcă mai bine decât cele de afară. Lămâița a făcut figuri, e foarte sensibilă. Au ieșit câteva capete firave, dar după ce le-am udat s-au lipit de pământ. Am pus alte semințe, că nu mă las așa ușor. Ceapa a crescut slabă și mică, dar bună, deși firavă rău. Busuiocul a înflorit, are flori mici și albe care seamănă cu gura leului. Liliacul pitic a răsărit oleacă dar nu mă mai ambalez, aștept să crească.

Per ansamblu ce am pus a germinat în proporție mare, dar deocamdată sunt prea mici ca să-mi fac o impresie bună despre talentul meu de grădinar. Însă mi-am dat seama că trăiesc într-un spațiu prea mic pentru visele mele și acum visez grădină, visez să stau la casă, visez plante și un cățel.

Cu cât cresc- îmbătrânesc, cu atât mă interesează tot mai puțin semenii și tot mai mult natura și ce iese din mâna mea. Oamenii vorbesc în clișee și nu prea miros frumos, așa ca busuiocul sau menta. Așa că…grădinăresc.

Și ce mă seacă este atitudinea unora față de viață. Deja discuțiile se rezumă la: cât câștig eu și cât câștigi tu; câte camere am eu și câte ai tu; cât de șmecher sunt eu și cât de șmecher spre idiot ești tu; copilului care se duce la un străin pentru că vrea să vorbească i se astupă gura cu un colac dat ca unui cerșetor, deși copilul a venit să vorbească, nu să ceară de mâncare; ies în parc ca la picnic, ce pana mea ieși frate, ca să mănânci sau ca să te joci?

Și în aceste condiții, vreau grădina mea. Mi-o imaginez o cușcă de sârmă învelită în trandafiri cățărători, umbră înăutru și eu departe de lumea de căcat, sincer și cu părere de rău.

Însă ca să visez la asta, căci doar voi visa având în vedere că sunt o sărăntoacă, îmi ajung roșiile pitice de pe lângă mașina lui Musiu. Mă uit la ele și îmi imaginez că sunt în altă parte.

Leave a Reply