Hepi bărfdei tu mi…

Anul acesta online-ul a luat fața cu mult offline-ului în ce privește urările de La mulți ani. La orele 06:40, am primit mesaj pe Facebook, mesaj privat, de LMA. Am rămas mască. Era de la domnul Pato Basil.

Apoi am citit poemul lui Almanahe, care întâmplător s-a născut în aceeași zi cu mine și care îmi urează și mie LMA în poemul ei. Masca s-a dublat.

Pe mail au curs LMA-urile de la Orange, BCR, BestJobs, alte site-uri care nu au ce face decât să-și facă marketing de ziua mea. He, he, he, și azi sunt cinică.

Timid în viața reală două persoane m-au sunat/ trimis mesaj. Musiu m-a felicitat face-to-face iar cea mică a învățat să zică…la mulți ani, deși nu știe ce-i aia!

Pe Facebook au curs urările, și atunci m-am prins de unde știu atâția de ziua mea)

Dar tot vă mulțumesc mult, tuturor! Vă mulțumesc că existați și că îmi oferiți ceea ce viața reală nu-mi mai oferă. Vă mulțumesc că mă citiți așa cum sunt. Că scrieți chestii atât de faine și eu nu mă mai simt atât de izolată aici, unde trăiesc.

De ce izolată? Poi orașul în care locuiesc are un fel foarte simpatic de a fi uneori…insuportabil. Am vrut ieri să văd un film. Mă duc cu încă cineva, dar mi se spune că sala nu se deschide dacă nu sunt minim 4 persoane. Așa că, pentru a nu-mi strica ziua, am plătit în loc de 2, 4 bilete. Partea bună e că aveau canapele și am stat întinsă ca acasă pe ele. Dar asta mi-a reamintit de anii lungi și pustii în care aici nu se organiza niciodată nimic cultural și de faptul că acum, când au început să răsară stropi de cultură, ori este o cultură cu complexe provinciale ori nu există doritori. Zău, oraș în care sâmbătă seara să nu se ducă tinerii la un film la orele 18, sper să nu mai existe.

Veștile bune de ziua mea sunt că mi-am făcut analizele anuale și sunt bine. O anemie probabil cauzată de oboseală și cam atât. Cystone, medicament naturist pe care îl iau pentru prevenirea nisipului și pietrelor renale, își face treaba bine. Nu mai am sedimente urinare și densitatea urinei este foarte bună (scuze detaliile, dar pt cineva cu infectie urinara cronica unilaterala este o mare realizare). Se aude, Mixy?

Și cea mai mare veste bună pe ziua de azi este…TORTUL cu ciocolată belgiană. Deci, Hepi Bărfdei tu mi! Dedicație muzicală pentru azi: Parole, parole, parole…că doar sunt Cuvânta, ce pisici mici!