Magazinul cu noroc

Sunt paralelă cu tot ce înseamnă magazine cu noroc, magazine de vise sau orice magazine în care se vinde altceva decât mâncare și electronice. Mă descurc adicătelea și singurică, și cu visele (încă pot visa fără sprijin extern), și cu norocul (mi-l fac singură prin muncă și rezistență la frustrare).

Dar ce admir este puterea acestor magazine de a te scoate din lumea reală, cea în care trebuie să ai grijă de tine și de cei dragi, cea în care ai responsabilități, într-o lume în care îți pasă doar de jocurile de noroc, de pariuri, de diverse combinații care în timp devin mai importante decât scopul inițial, acela de a face mai mulți bani decât alții și de a te căra într-un loc mai bun. Încet- încet, acel loc devine el însuși acel loc mai bun visat atât de mult timp, așa, ca Raiul…

Mă uitam zilele trecute la un magazin ciudat, ale cărui vitrine erau acoperite integral cu o folie mată de culoare verde, cu fructe imense pe ea (pere, din câte mi-am dat seama). Mi-a luat câteva gânduri până mi-am dat seama ce este acel magazin, pentru că nu avea firmă externă, nu avea niciun semn de identificare. Abia când ușa s-a deschis întâmplător și am zărit înăuntru mașinile de jocuri de noroc am înțeles adevărul…

Era adicătelea un magazin ca în filmele de groază, un magazin făcut să te țină înăuntru, să uiți dacă e zi sau noapte, să te țină în el până uiți de toate…ioi, mamă, nu vreau așa ceva, chiar dacă ar fi drumul spre Raiul pământesc. Citeam undeva că hypermarketurile sunt făcute tocmai cu același scop de a face cât mai ușoară intrarea și cât mai dificilă ieșirea. Să stai acolo cât mai mult timp și să cumperi cât mai mult. Cred că e ceva paranoia aici, totuși magazinele mari sunt și comode pentru că oferă avantajul de a găsi totul într-un singur loc, dar nu pot spune același lucru despre magazinele cu noroc. Acolo chiar se construiește o lume paralelă, în care totul este artificial și din care, odată ieșit, te simți atât de străin încât ai face orice să te întorci cât mai repede.

Adică magazinele cu jocuri de noroc sunt făcute să dea dependență, spus mai pe șleau.