No time for blogging, mă joc cu cățelu’

E vara e soare e canicula la mare iar eu sunt ocupată până în vârful degetelor. Mi-e lene de leșin să las comentarii pe unde trec și plec spășită căpșorul spunând: vă citesc, dar nu comentez pentru că mi-e lene.

Dimineața mă trezesc de la 6 și ceva și dau fuga să ud florile din parcare. Urc și cobor scările de 2- 3 ori pentru că am nevoie de minim 2 peturi de 5 litri de apă. Apoi fac curat la cățel și o bag pe fiică-mea în țarcul lui ca să se joace și ei. Apoi mănânc, mă îmbrac, etc. Ziua la serviciu fac ce trebuie pe acolo și seara când mă întorc ies cu fiică-mea în parc. Acolo dă-i și țipă după ea, fă față la rugămințile ei din 2 în 2 minute, mereu altele, fără să o iei razna ca azi, când am drăcuit-o și am făcut-o proastă cu tot cu spectatorii din jur.

O chem nu vine, îi cumpăr apă zice că de fapt vrea o acadea, iar după acadea vine cu mami vreau pișu, probabil de la apa pe care nu a băut-o. Am încercat să o învăț să sară într-un picior dar e ca și cum ai încerca să faci un trapez să se rostogolească sau un butoiaș să meargă pe sârmă, adică până la urmă eu am sărit într-un picior de una singură iar ea a icnit și tot nu a sărit. Mai amuzant a fost când am încercat să o învăț să dea cu paleta în minge, era ca și cum aș fi încercat să învăț o maimuțică să cioplească în piatră. Am sincer unele bănuieli că nu prea o duce mintea și nu are calități care să-i aisgure o viață ușoară, dar, la naiba, unde scrie că viața trebuie să fie ușoară?

Poate sunt prea dură cu ea, poate am așteptări prea mari. Poate faptul că a remarcat că băieții au o p******ă lungă semnifică faptul că pe undeva există niște conexiuni, dar nu din cele la care m-aș fi așteptat eu la vârsta ei. Și de ce ar fi un copil de aproape 4 ani preocupat de vocabular, aritmetică simplă, codul bunelor maniere, când ar putea linge gogoșile puse la vânzare la magazinul cu plăcinte, când maică-sa cumpăra, liniștită, plăcinte? Sau când ar putea da drumul la căruțul din hipermarket, în loc să-l împingă regulamentar? În calea căruțului existau niște borcane cu diverse conservături, dar bine că mă-sa e încă iute de picior.

Nu pot spune că sunt dezamăgită de copil, nu. Am râs de m-am prăpădit când am auzit expresia ce denumea organul masculin, mai ales că ultimele descoperiri denotă faptul că embrionii sunt inițial de sex feminin, pentru ca apoi ovarele sa coboare pentru a se transforma în organe masculine. Dar suntsurprinsă de ea, atât. Că nu ascultă, că nu e cuminte cum am ajuns eu să fiu, că îi place atenția celor de care eu deja fug știind la ce să mă aștept. Mă mir doar că după mine urmează alții care să joace același joc în propriul stil, complet irelevant de vreme ce se termină fără vreo dovadă că ar mai continua ceva după viața asta.

Oricât de clare aș încerca să le fac pe toate, oricât de simplu aș face totul, cumva pe undeva simțirea mi se tulbură și încep să sufăr. În timpul sarcinii și imediat după am trăit o stare euforică, de fericire, de întreg. Apoi lupta a luat-o de la capăt, lupta cu semenii, la ea mă refer. Burticile sunt toate la fel, dar copiii ce ies din ele sunt complet diferiți. Competiția reîncepe imediat după naștere, tu cât de repede ai slăbit, câte kile avea copilul tău, iar Edenul acela dispare iute, lăsându-te mai singură, mai plină de obligații ca niciodată. Căci dacă ai crezut vreodată că trăiești pentru tine, acum e momentul în care te prinzi că te-ai născut să faci ce vor alții, mereu. Indiferent de vârstă, sex, statut social. Oamenii din jur te văd, te studiază și decid cam ce meriți de la viață. Decid cam câtă atenție îți vor oferi și cât de mult se vor implica pentru binele tău. Își dau seama dintr-o privire dacă ești sănătos și viguros sau dacă ar fi cazul să-ți povestească despre cum mor oamenii.

Știți cum mor oamenii? Fără să-i bată la cap pe semenii lor.

Acum iubesc timid un cățeluș simpatic de care nu am curaj să mă atașez prea tare. Este cel mai cuminte cățel din viața mea, darîncă nu a terminat vaccinările, încă nu s-a stabilit dacă rămâne cu noi, și mi-e teamă sincer să-l alint ca să nu devină obraznic. Nevoile și le cam face aiurea ca orice potaie mică, dar i-am luat țarc și acum suferă de deprimarea înțărcuitului. Trebuie să se obișnuiască acolo dacă vrea să rămână aici. Nu mi-e milă prea tare de el căci și eu tot în țarcuri trăiesc, și nu vine nimeni să mă lase liberă în lume, să fiu fericită și să mă simt bine.

Oamenii, semenii mei, au întocmit reguli care au devenit mai importante decât oamenii. Eu am făcut un om mic pentru că mi-a fost teamă să nu încep un genocid. Faptul că asta mică încă se distrează printre oameni plus faptul că nu știu cum să suprim fără a fi descoperită mă oprește să ucid, dar nu mă oprește să o gândesc. Cu siguranță și alții gândesc la fel ca mine, despre mine, așa că nu mă mir că nu mă simt bine.

Curios lucru este că oricum aș lua-o, cumva există alternative mult mai rele. Copii mai răi, câini mai răi, oameni mai răi. Orașe mai rele. Gânduri sumbre care au trecut la fapte.

Cel mai tare mă seacă faptul că discuțiile suntnu știu cum să le descriu.previzibile, interdependente, obligatorii. Acum mulți ani când cineva a murit iar mie mi-a secat sufletul, am început să simt că trăiesc împotriva voinței mele. Oamenii au devenit mult mai brutali în cuvinte. Mai reci în sentimente, ca și cum ar fi zis: acum, că soarta ta a fost pecetluită, să trecem la ce ai tu de făcut de acum încolo. Nu mai aștepți nimic de la ceilalți, acum ai doar de dat.

Și cumva încă mai sper că acest cățel este cățelul pe care l-am luat când mai trăia omul, că voi retrăi povestea maternității la fel cum a trăit-o ea, și, la dracu, sunt aceleași cuvinte dar sentimentele sunt altele. E ca și cum aș trăi viața ca pe un film, deși teoretic nu știu cum voi sfârși, știu doar că voi sfârși cumva. Mă uit candidă la film și cam intuiesc ce urmează: ceva timp până se termină filmul.

Sade spunea că Its never as good as the first time. Cea mai frumoasă maternitate a fost a mamei mele, cel mai frumos cățel a fost primul cățel, iar acum am rămas tristă și înțeleaptă, conștientă că timpul trece și toate se schimbă.

Leave a Reply