Paranoia sau răzvrătire? Sau puritate extremă?

Când eram prin clasele gimnaziale profesoara ne-a dat să realizăm o comparație între mere și pere, să zicem. Eu am împărțit foaia în două și m-am pus pe comparat: asemănări în stânga, deosebiri în dreapta. Alții însă au amestecat asemănările cu deosebirile și au spus ca unele asemănări pot fi deosebiri, și viceversa.

Tot în acest mod artificial dar eficient rezolv multe probleme de viață. Puțin cam tranșant pentru gustul majorității dar benefic pentru mine. Când mai multe sfere de viață se amestecă, simt nevoia să le despart, ca să mă clarific.

Și uite așa am dat delete la contul personal de facebook. Rețeaua mă călca pe nervi de ceva timp, dar cel mai mult, sincer, mă călcau pe nervi oamenii care făceau parte din ea. Băgăcioși. Mi-am schimbat numele, m-au identificat și mi-au și spus-o. Te-am găsit, au zis ei, de parcă ar fi contat așa ceva. Am greșit și eu, recunosc. Am amestecat oameni reali cu oameni virtuali, cultură cu țigănie, concursuri cu chestiuni de suflet. Unii le pot face, cu diplomația caracteristică, pe toate, fără să pară ipocriți. Eu nu pot. Prin urmare, mă găsiți pe facebook cu numele Cuvanta Wpblog. Profilul este creat special pentru oamenii din online. Pentru cei din offline păstrez numere de telefon, mail, întâlnirile reale și, acolo unde este cazul, urechelile și cleștii pentru nasul băgăcioșilor.

Mă uit că unii oameni merg doar pe acumulare. Mai mulți prieteni, mai multe joburi, mai mulți bani. Eu nu pot, căci pe mine orice pas mă costă sacrificii. Nu am făcut nimic fără renunțări.

Iar azi am renunțat la o listă lungă de colegi de facultate. Dar dintre ei îmi păsa doar de doi, sincer. Și la mulți colegi. Care oricum erau prea indiscreți. Nu voi mai ști ce a făcut x sau y, dar partea bună este că nici ei nu vor mai avea prilej de băgat bocancul în sufletul meu.

Și apropo de facebook, ultima chestie care m-a impresionat a fost o discuție între doi soți. Ea a postat câteva fraze despre soți alcoolici și violenți, iar el i-a răspuns că e patetică. Pe facebook, ca să știe toată lumea că este vorba despre el, și că nu era doar un citat din vreun film prost. Nu textul meu este patetic, ci adevărul, a încheiat ea discuția, amintindu-mi de amazoana pe care o știam din facultate. Aș fi vrut să o ajut cumva, i-am scris cuvinte de încurajare, dar m-am felicitat pentru felul tranșant în care am pus problema consumului de alcool în casă. La mine în casă nu se consumă alcool. Am sacrificat nopți liniștite și o fericire falsă pentru asta. Am sacrificat o relație dulceagă. Am îndurat cuvinte grele, plecări și altele.

Dar nu mai vreau alcool în casă și băgăcioși în lista de facebook. Pătrățelul în care trăiesc este mic, foarte clar conturat, iar eu dorm liniștită în el, asemenea unui leu ghiftuit.

Leave a Reply