Partea a III-a din scrisoare

Mă trezește o bubuitură și lumina orbitoare a becului. În fața mea stă un bărbat înalt, puternic, îmbrăcat în costum de camuflaj si înarmat. În spate poartă o raniță de război iar fața îi este acoperită cu o mască.

– Coboară din pat și pregătește-te de expediție, spune el.

Îl privesc buimacă. mă uit la ceasul de cameră. Este ora 3 dimineața și aștept totuși o explicație. Atitudinea bărbatului este însă complet opacă, așa că presupun că am de-a face cu Don Q. Și mă duc în baie pentru a mă pregăti. Ca și el, îmi iau rucsacul cu mine, pentru a avea hrană și apă în caz că ziua de muncă se prelungește. Mă reîntorc în camera de dormit și mă așez în fața bărbatului. El face stânga împrejur iar eu mă iau după el. Jos în fața clădirii unde m-am cazat se află o mașină 44 în care ne urcăm amândoi, eu în spate, el în față alături de șofer. Amândoi sunt echipați similar și mascați.

Mașina pornește și circulăm cu luminile stinse, în bezna orașului. Mergem așa timp de câteva ore și mă mir cum de în jur este întuneric beznă. La un moment dat simt că începem să urcăm iar geamurile mașinii sunt scrijelite de ceea ce par a fi crengi.

– Blochează portiera, Fată Fantastică. Nu vrei să te gâtuie vreo creangă, spune cel pe care îl cred Don Q.

Apăs butonul în stare de șoc. De ce mi-a spus fata fantastică? Eu nu sunt fata fantastică! Eu sunt doar o fată obișnuită, departe de a fi frumoasă sau cu orice, interesantă. Urcușul continuă încă o oră și amândoi tac, concentrați la maxim. Aud doar cuvinte scurte, comenzi din partea lui Don Q către șofer.

– Atenție, ocol dreapta, ah, atac de sus, ridică racheta G3, foc, iar în jur peisajul se luminează periodic, scurt, incandescent.

În lumina războiului în care am nimerit complet neinformată observ ființe prelungi, stafiicioase, care se dizolvă spontan și se prăbușesc sub rachetele noastre. În jur se pare că peisajul este complet anost, urcăm pe un deal destul de abrupt și lipsit de vegetație. Acum ne oprim. Bărbații coboară temerari, dar mie mi s-a făcut frică. În ce război sinistru m-am băgat? Ce mi-a trebuit să fug de acasă, să fiu confundată cu fata fantastică și să umblu în toiul nopții cu niște străini înarmați? La ora aceasta sora mea, adevărata fată fantastica, s-a trezit și probabil se miră că nu mă aude lipăind prin casă. Eu sunt totdeauna matinală, pe când ea se trezește abia la mijlocul dimineții.

Cobor și eu din mașină. Abia acum pot observa cu atenție peisajul din jur. Îmi este complet străin. Nu este dimineața, nici măcar răsăritul, deși ceasul meu arată ora 7:30. Pe cer nu observ nicio stea, mă aflu sus pe un deal lipsit de vegetație, dar în urmă observ o pădurice pitică și încâlcită. Cei doi bărbați se dovedesc a fi un bărbat și o femeie blondă, între două vârste, care îmi zâmbește matern.

– Tea, îmi spune ea și-mi întinde mâna.

– Doro, îi răspund, sperând să mă creadă. Cine este domnul?

– Băiatul fantastic, îmi spune el pe un ton ferm. Hai că nu avem timp de palavre.

Leave a Reply