Poveste cu un curier. De fapt, doi. De la aceeași firmă.

Iubesc curierii. Pe toți îi iubesc. Îmi aduc de obicei produsele cumpărate de prin diverse locuri tefere, repede și la ușă. Semnez cuminte într-un tabelaș și îmi iau pachețelul. Am terminat cu poșta, cu ghișee, cu stat la coadă. Bine, și prețul este pe măsură, de la 10 la 30 de lei.
Dar cum orice pădure are uscături, și curierii au crenguțele lor care îmi intră în ochi și cărora le-aș da puțin foc. De exemplu, firma Cargus are astfel de curieri foarte interesanți, angajați acolo probabil ca centru de desfacere marfă și cam atât.
Exemplul 1: o firmă îmi trimite produsul care, conform site-ului lor, ajunge sâmbătă. Caut pe net un telefon de contact, sun, sun, sun…nu răspunde nimeni sâmbătă dimineața. Vroiam doar să știu dacă au program sâmbătă (există firme de curierat care lucrează inclusiv sâmbătă). Sun la sediul central, nimic, răspunde un robot. Mă duc personal la sediul lor din localitate. Ușa închisă, liniște, niciun program lipit de ușă, niciun telefon de contact. Bun așa!
Exemplul 2: îmi trimite cineva un pachețel. Mă sună regulamentar curierul pe la orele 13, doamnă, v-a venit pachetul. Pe la orele 17 ajunsă acasă mă apuc să caut pachetul. Și-l caut, odată, de doua ori, de trei ori, adjudecat curierului care după ce m-a sunat și-a dat seama că nu era zona lui și a lăsat-o pe a doua zi! Sun la curier, bine că mi se permite să mă duc personal la sediu ca să ridic pachetul (meu). Pachetul meu, repet.
Per total, taxi-urile m-au costat mai mult decât produsele (au sediu într-o zonă mai periferică iar eu nu beneficiez, să avem pardon, de auto personal).
Da, știu, așa sunt toți curierii. Da, știu, niciunul nu are la loc vizibil programul de funcționare și telefon de contact. Da, știu, nu e niciodată vina lor. Nu e niciodată vina nimănui, la urma urmei nu s-a întâmplat nimic grav decât că am cheltuit niște bani aiurea pe niște servicii proaste.