Problema comunicării umane

Să trecem la spinoasa problemă a comunicării umane, care uneori se dovedește un adevărat triathlon pentru mine. Nu știu cum reușesc, dar scot din oameni tot ce este mai dur. Să le iau pe rând:

1. Mă duc într-un birou, mă așez pe scaun și mi se spune să aștept. Eu, bucuroasă că am timp să-mi trag sufletul, spun: aici mereu trebuie să aștept! Atâta i-a trebuit domnului în cauză, că s-a răstit la mine: adică ce vrei să spui, că eu aici mă bat de muscă?

Știu, ce am spus eu suna ca naiba. Dar nu am lacăt pe gură. Nu am! Din acest motiv, am uneori lacrimi în ochi.

2. Intru în alt birou, nu apuc să fac trei pași că zâmbetul îmi îngheață instant. Există telefoane, îmi spune domnul care este atât de drăguț de obicei, iar eu fac cale întoarsă de parcă aș merge pe tărâm minat.

3. De Ziua Copilului am muncit, ca orice mămică responsabilă care își lasă copilul cu bona (nu, nu sunt mamă singură, dar musiu este plecat mult mult timp) și pleacă să o ia în freză. Am rugat pe un tip să mă ajute să ridic o greutate. Iar mă iei cu vrăjeală?, spune unul dintre ei. De parcă vrăjeala nu ar fi cântărit vreo 10 kilograme. Am înghițit în sec și am mai avut o noapte de semi- insomnie.

4. Întreb politicos un domn ceva despre meseria sa. Nu răspunde. O săptămână, două, trei, etc. Nu vă supărați, trebuie sa vă plătesc sau să mă culc cu Dvs. pentru a obține un răspuns? Mi-a scris în 30 de minute un răspuns complet, dupa care a menționat că româncele trebuie să mai aștepte pentru a primi dragoste. Ioi. Mulțam fain! Încă o insomnie. I-am mai explicat în două mii de cuvinte că era o figură de stil menită să obțină un răspuns, iar insomnia a continuat.

Undeva greșesc, e clar. Undeva greșesc mult. Nu sunt diplomată. Sunt tranșantă. Mizez pe relații obiective, corecte între oameni, când este clar că trăim în Turnul Babel, într-un haos și o agitație permanente. Relațiile dintre oameni nu sunt și nu vor fi niciodată calme, pașnice, echilibrate. Suntem un neam de războinici care se bate până la ultimul cuvințel care nu este scos pe gură atunci când este solicitat. Nu ne bazăm pe logică, ci pe liberul arbitru. Viața și noi trăim într-un concubinaj pasional din care scapă cine poate.

Leave a Reply