Rezultatele testului de creativitate

Vă mulţumesc mult pentru participarea la testul de creativitate. Aţi fost minunaţi cu toţii, aţi fost diferiţi, surprinzători şi creativi. Aţi oferit răspunsuri care au reflectat încă puţin din sufletul şi din preocupările voastre. Printre rândurile voastre am văzut inimi iubitoare de flori, de familie, de natură şi de copii, dar şi hobby-uri neobişnuite sau preocupări pentru aspectul corporal.

Pentru evaluarea rezultatelor însă am ţinut cont de răspunsurile oferite de cocuţa- artistă. Aşadar, am întrebat-o chiar pe micuţa în cauză ce semnifică desenele ei.

Aşadar, doamnelor şi domnilor, răspunsurile corecte sunt:

– pentru primul desen, cel cu biscuitele: este un om. Cum îl cheamă pe om?, am insistat eu, dar nu am obţinut niciun nume. Deci un om şi atâta.

– pentru al doilea desen, cel cu figurile, răspunsul cocuţei este: Maria (ea însăşi, figura din dreapta, cea mare), mami (figura de sub ea, situată aproape), tati (tot pe acolo pe undeva), Ana şi Toma (?). Precizez că Ana şi Toma sunt doi copii cu care ea s-a jucat de două ori, odată la ei acasă şi odată la ea acasă. A ieşit un chef monstru, de fiecare dată!

Dar ştim cu toţii că această trăsătură psihică numită creativitate este nu capacitatea omului de a ghici intenţiile reale ale celui care a iniţiat proba, ci capacitatea de a surprinde pe cel în cauză. Şi este inutil să spun că pe mine m-aţi surprins cu toţii, zău! Atâta regret, că semnificaţia reală a celor două desene era, de fapt, atât de previzibilă…

Dar să ştiţi că pentru mine a însemnat mult acest test. Ştiam dinainte să scriu articolul test că primul desen semnifică un om, dar nu-mi trecuse prin minte să o întreb ce este desenul de pe perete. Vedeam nişte mogâldeţe şi atâta tot. Abia când am citit răspunsurile voastre, atât de diferite, am întrebat-o pe cea mică cine sunt oamenii din desen. Răspunsul ei, deşi atât de previzibil, m-a uns la inimă.

Vă doresc şi vouă dovezi de afecţiune la fel de dulci, din partea oricui vreţi voi, şi vă doresc să aveţi vise, trăiri şi gânduri pozitive.