Sa comunicam mai eficient? Pe bune?

Comunicarea, acest miraj inventat de teoreticienii științelor umane cu scopul de a-i face pe oameni să le spună secretele lor cele mai intime…

Chiar sunt curioasă dacă voi credeți în comunicare. Dacă vă considerați buni comunicatori. Dacă vă place să vorbiți. Dacă, atunci când vorbiți, sunteți înțeleși. Poate preferați să comunicați prin gesturi sau prin tăceri.

Eu nu prea cred în capacitatea mea de a relaționa cu ceilalți. În primul rând, prefer să relaționez cu persoane străine, noi. Cu persoanele pe care le cunosc de mai mult timp comunicarea a devenit standard. Conversațiile au secătuit. Cuvintele se repetă, situațiile la care ne referim sunt mereu aceleași, cu personaje diferite. Mi se bate șaua să priceapă iapa, mi se vorbește în aluzii și asemănări cu persoane pe care nu le cunosc dar care, culmea, trec odată cu mine prin aceleași situații de viață. Toată lumea m-a etichetat în cuvinte străine mie, cuvinte reci. Individualista. Inteligenta. Ciudățica. Rebela. Nevasta lui x și mama lui y. Care lucrează la birou. Nemulțumita.

Toate acestea nu mă reprezintă pe mine. Reprezintă un grup de oameni care gravitează în jurul meu și cu care pretind că aș avea anumite schimburi emoționale. La fel cum și ei pretind că le pasă de mine suficient cât să mă lase să spun ce gândesc, așa cum o gândesc. Ceea ce ei nu fac, căci singurul lucru interesant la mine sunt acele asemănări cu persoane cunoscute, asemănări care le oferă o anume siguranță emoțională. Cum că în realitate nu aș fi o străină.

Comunic cred, și sper, cu anumite persoane. Extrem de puține. Care mă ascultă când îmi ies din pepeni. Care mă privesc atunci când eu mă aștept să vadă prin mine. Care simt odată cu mine și trec dincolo de vocabularul redus al celor care gândesc în asemănări.

Comunicarea reală, atunci când există, înseamnă surpriză, implicare, atenție, inteligență și înțelegere a unicității omului cu care vorbești. Nu oricine poate fi un bun comunicator. Din păcate, nu oricine…