Să mâncăm și să râdem: ha. Ha. Și iarăși ha.

Cuvânto, tu de ce ești așa o singuratică? Tu nu vezi cum trăiesc oamenii? Oamenii se întâlnesc, stau la masă, uneori chiar beau până ajung sub masă, vorbesc și RÂD.

Am plecat capul spășită în fața soacrei și am gândit: are dreptate. Din nou… În mintea mea văd mese pline, întinse de-a lungul unor saloane imense de nuntă, mese acoperite cu fețe de masă roz, mese doldora de mâncare și oameni. Oameni gătiți de sărbătoare, care vorbesc animat și RÂD. Râd în hohote, râd pe săturate, bătându-se pe umăr, aplaudând de fericire, râd gâlgâit, cu chef și poftă de viață. Și pe mine undeva într-un colț, stingheră și serioasă, preocupată de mâncare și gândindu-mă la ce alte activități aș putea face după masă. În timp ce, bineînțeles, mă cam…plictisesc.

După un timp însă râsetele alea au devenit parcă mai puternice, apoi strident de puternice, până am zis: stop joc! Până când poți râde la masă? Adică hai treacă- meargă, mergi la o nuntă, botez sau altă sindrofie și te aduni cu mai mulți și, vorba soacrei, vorbești și râzi la loc comanda. Că așa trăiesc oamenii. Toți oamenii, fără excepție. Când nu-i vezi pe stradă sau la serviciu, toți oamenii s-au adunat la masă la careva, unde tot ce fac este să se uite fericiți unii la alții și să râdă în hohote de fericire. Hăhăhă.

Dar cât o poți duce în felul acesta? Râzi odată, râzi de două ori, râzi și a treia oară, și le dai tuturor de toate, și ieși în oraș, și ești cel mai sociabil om de pe planetă, toată lumea te sună și te cheamă la sindrofii, și toate merg din plin, și, ca să revenim la tema de azi, râsetele se țin lanț, cad în cascade, se propagă dincolo de Calea Lactee, până când materia întunecată din care este compusă galaxia noastră începe și ea să râdă din toți electronii, care se zbârlesc ca niște cili, făcând totul de miliarde de ani lumină mai amuzant.

Bun, și apoi? Ce facem când se termină râsetele? Când sindrofia s-a încheiat? O luăm de la capăt, normal. Și râdem din nou, și râdem până mai terminăm o sindrofie, că dacă așa zice la cartea de bune maniere a soacrei, ce am putea face altceva decât să RÂDEM? Ha, ha, ha. Ha. Ha. Ha. Și iarăși ha.

Însă cum dincolo de aparenta mea rebeliune șade o noră umilă, doritoare de aprecierile pozitive ale socroșeniei, vă întreb pe voi, prea- sincerii mei cititori: cu ce frecvență obișnuiți să luați masa în familie sau chiar cu prietenii, să vorbiți și mai ales, să râdeți în timpul mesei?

Leave a Reply