Sunt o ființă magică

Când mintea nu mă lasă defel să mă relaxez și mă ține trează până noaptea târziu amintindu-mi toate faptele făcute și nefăcute, toate cuvintele spuse sau nespuse, când viața se scurge încet-încet cu încetineala unui melc ce se prelinge nevătămat pe ascuțișul ghilotinei, mă gândesc că sunt o ființă magică.
Dacă aș vrea, aș lua de o mână cel mai asupritor dușman și l-aș zvârli cât-colo sub forma unui zburător șchiop.
Dacă aș vrea, m-aș putea înălța oricând deasupra pământului și aș merge plutind printre oameni, de parcă aș avea picioroange invizibile.
Dacă mi-aș dori, aș putea să mă mut în cel loc îmi doresc pe acest pământ și aș putea trăi o viață fericită, solară, fără umbre.
Dacă aș simți nevoia, m-aș transforma într-o ființă strălucitoare și aș lumina în jurul meu totul, și pe toată lumea.
Căci sunt o ființă magică. O forță invizibilă mă protejează pentru că am sufletul curat și Dumnezeu mă iubește ca pe propriul copil. Iubirea îmi ține loc de orice putere fantastică, iar eu aleg să mă port asemenea unei ființe obișnuite, căci nicio magie și nicio fericire nu este ca lucrul simplu, neîndemânatic și urât pe care îl realizez cu propriile puteri terestre.
Când mă plimb încorsetată pe vecie de trupul meu terestru, de ceilalți oameni și voința lor, de peisajul arid din jur, îmi repet mereu că sunt o ființă magică. Tot ce am de făcut este să-mi desfac aripile și să recunosc că eu nu sunt de pe acest pământ.
Și atunci când îmi amintesc că sunt o ființă magică, liberă, zburătoare, somnul vine și mă eliberează de trupul meu fizic, greoi…

Leave a Reply