Taxa pe viciu

După cum bănuiţi probabil deja, sunt o fiinţă uşor antipatică în realitate, fiind prea sinceră şi lipsită de diplomaţie, o narcisistă ascunsă bine sub o mască de om corect şi ferm, o depresivă ascunsă sub o exaltată, şi aş putea continua cu defectele la nesfârşit.

Nu-mi plac multe şi mai ales nu-mi place să mă obişnuiesc cu locurile şi oamenii noi. Pur şi simplu, îmi place să fiu rezervată şi să fac suprize celor din jur. Tocmai când crezi că ai făcut ce-ai vrut din mine, atunci vreau să îţi trag covorul de sub picioare, şi nu ca să obţin ceva, căci eu sincer nu-mi doresc nimic decât să trăiesc, ci ca să mă amuz. Şi nu vreau să mă obişnuiesc cu nimic prea tare pentru că mă pregătesc încă de pe acum să fiu efemeră şi să nu mă ataşez prea tare de cele din jurul meu.

Însă modul acesta sălbăticit de a fi provine din copilărie când, fiind foarte ataşată de tatăl meu, am fost dată la o parte de pasiunea lui pentru băutură. Cum te simţi pe locul doi, m-a întrebat el cu sadism părintesc, când mama decisese să-l ejecteze din familie. Cum naiba să mă simt, frustrată. Şi de atunci orice pahar de alcool mă pune pe locul doi. De atunci urăsc bărbaţii şi alcoolul în egală măsură.

Şi cum în viaţă avem parte de ceea ce urâm mai tare, iacă-mă-s pusă în situaţia de a reacţiona cu maturitate în faţa unui domn care din păcate trăieşte în ograda mea, fiind singurul care a acceptat ca sinistra-mi persoană să-l chinuie pentru restul zilelor. Cum să fac să determin un om să prefere să stea de vorbă cu mine decât să lingă un păhărel, mai ales că periodic pleacă din localitate, unde prezenţa mea fizică nu mai are acelaşi efect de ţintuire a bietului dobitoc în casă, departe de orice atracţie bahică?

Vă spun cum am făcut: am pus pariu pe 100 de lei. Şi am pierdut. Am pierdut pariul. Dar am câştigat nişte bani. Parcă nu e aşa de greu să pierzi locul I, când buzunarul e mai plin, şi gândul e mai senin.

Ce nu face omul, ce nu inventează pentru a ocoli şi păcăli frustrarea, singurătatea şi eşecul?

Leave a Reply