Ziua ciudaților

Ieri seară am ieșit cu cocuța din dotare să cumpărăm pufuleți. Când copilului îi e foame de pufuleți și nimic altceva, apăi te îmbraci, te încalți și te duci la magazin, tată! Am înhățat circa 4 pungi de pufuleți și ne îndreptam ronțăind spre casă- ea ronțăia, eu căram, etc.

Din urmă vine un tip în vârstă, păr alb, geacă maro, blugi, mașcat, înalt, solid.

– Îmi dai și mie din pufuleții tăi?, o întreabă pe cocuța.

Cocuța strânge la pieptu-i mititel punga începută și nu zice niciun cuvânt. Mintea mea însă a auzit gurița ei mormăind. Pufuleții aveau un singur drum, și acela era în gurița cocuței prăduitoare.

Tipul mă întreabă pe mine:

– Nu vreți să vă ajut până la scară?

Bidonul de 5 litri de apă plată îmi cam tăia mâna, dar am zis demnă: NU.

– Să încerc în altă parte, nu? întrebă tipul retoric și-și continuă drumul.

În momentul acela am fost singură că individul nu era un vecin de a cărui mutră nu-mi amintesc. Am de multe ori obiceiul de a nu mă uita la oameni și crezusem că el este unul dintre cei care stau pe la blocurile de alături și a cărui figură anonimă mi-a scăpat din vedere. Pfuai! Ce oroare!

Povestesc întâmplarea asta câtorva persoane și concluzia lor a fost: cine știe ce pedofil era!

Adică ce, măi, eu nu mai atrag ciudații? Adevărul este că după 89, când comunismul a ieșit ca un dop din ființele tuturor cretinilor, mă agățau pe stradă toți libidinoșii. Nu era săptămână să nu vad vreo sculă prin boscheți, să nu mă pipăie careva pe fund sau mai rău sau să nu stau crispată la cinema din cauza vecinului cu mâini lungi. Senzația era oribilă. O fetiță din familie s-a dus să ducă gunoiul și s-a întors cu amintirea unui sex oral obligatoriu în ghena de gunoi, chestie care a oripilat-o pe vecie. În liceu nu a avut niciun prieten. Sora mea mai mica a fost și ea tentativa unui astfel de atac sexual, dar a scăpat. De mică a avut atitudine. I-am spus ca în astfel de cazuri să fugă până moare, iar ea repeta fraza asta mereu când alerga la joacă cu copiii…

Nu mi s-au mai întâmplat astfel de chestii de mult, din facultate, și nici nu am mai auzit de astfel de practici. Fetițele au fost educate să dea de bună voie ceea ce altă dată li se obținea cu forța. Prin web, prin scări de bloc, prin locuri pustii și izolate auzi de puștoaice care practică diverse chestiuni neobligate și aparent fără consecințe grave.

Sincer nu mă interesează ce e pe la alte case și cum înțeleg unii educația unei fetițe, dar eu zic că inceputul nostru e încurajator: nu dăm pufuleți la nimeni.